Design a site like this with WordPress.com
Get started

Gânduri la 30+…

AZI e despre mine, despre cum ma simt la 32 ani. Nu sunt foarte mulți, dar pot spune ca am acumulat o experiență de viață suficientă, înțelepciune și dorința de a fi mai bună și mai prezenta în viața celor dragi mie.

Am fost binecuvântată cu două minuni în viața mea și pentru asta mulțumesc lui Dumnezeu și Universului pentru bucuria de a fi mamă. O bucurie imensă care mă împlinește în fiecare zi și dă sens vieții mele și de asemenea mă face să fiu din ce în ce mai dornică de a le da fetelor mele tot ce am mai bun de oferit.

Am trecut prin multe experiențe în toți acești ani, unele mai bune, altele mai puțin bune care m-au maturizat și m-au făcut omul care sunt astăzi.Au apărut în viața mea oameni care au fost binecuvântări pentru mine, alții au fost doar lecții, din care uneori am învățat, alteori m-am lovit de aceeași situație mai puternic și mai zdrobitor decât prima dată.

Oamenii vin și pleacă, cei care au ales să rămână sunt adevăratele comori, cei care si-au dorit să plece, au trecut prin drumul meu pentru a învăța și a maaturiza. Ei sunt experiențele de care avem nevoie să ne putem dezvolta și să avem un curs fericit al vieții.

Mă simt împlinită la această minunată vârstă și nu pot decât să mulțumesc 31 și să îi urez bun venit lui 32. Să fii fabulos!🙏🙏🙏🙏✨️✨️✨️✨️✨️

Advertisement

Leave a comment

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: